Gătim şi noi ceva astăzi?

Ca o studentă cu acte în regulă ce mă aflu, mi-a venit mie cheful, aşa, în sesiune, de gătit. Nu vorbeam eu prostii când scriam într-un post precedent că în perioada examenelor îmi vine cheful de orice, mai puţin de învăţat. Azi am vrut să pap ceva dulce şi stăteam să mă gândesc dacă să merg până jos să-mi iau ceva sau să cotrobăiesc prin dulăpiorul din bucătărie după ceva ingrediente şi să-mi fac eu singură ceva.

M-am hotărât să fac orez cu lapte şi a ieşit o nebunie. Nu mai făcusem niciodată, dar sunt extrem de mândră de ce-a ieşit. Singura problemă e că n-am lăsat destul orezul la fiert, dar nu-i nimic, învăţătură pentru data viitoare😀

Pentru cele începătoare într-ale bucătăriei, aşa ca mine, reţeta-i foarte simplă: pui orez într-un ibric, apă peste şi laşi la fiert până absoarbe orezul apa şi până când e moale, bun de mâncat. După care se adaugă lapte şi zahăr, se tot amestecă până devine o compoziţie omogenă şi voilà!😀

Am avut o idee genială, şi anume să pun zahăr topic în loc de zahăr normal. Am pus nişte zahăr într-un alt ibric pe foc şi am tot amestecat în el până s-a caramelizat. Nu cred că mai e nevoie să vă spun ce mirosuri geniale au fost la mine în bucătărie, nu?😀

Dacă aveam eu mai multe chestii prin dulăpior puteam improviza mai mult, dar acum m-am mulţumit că am avut măcar baza, laptele şi orezul. Acasă mama mai punea coajă rasă de lămâie sau portocală, esenţă de vanilie, rom, miere, scorţişoară, orice credea ea că merge (eu le-aş pune odată pe toate împreună😈 ) Pe deasupra se poate pune gem, ciocolată topită, banane, portocale, kiwi… Imaginaţie sa fie, că merge orice😀

Nu vreau nici să mă gândesc ce bombă calorică mi-am făcut acum seara la 9, dar să lăsăm mustrările de conştiinţă pentru altă dată, zic 😆 Poftă bună!